Sa mai aberam putin...

Intotdeauna mi-a placut sa traiesc in trecut. Nu stiu de ce, poate din cauza ca mi se parea mai sigur. Nimic din trecut nu ma mai putea rani, pentru ca deja se intamplase si nu mai avea nici un efect asupra mea.Viitorul insa m-a speriat dintotdeauna. Desi se intampla sa stiu viitorul altor persoane, pe al meu nu am cum sa-l aflu si asta ma scoate din minti! De ce trebuie sa stiu daca da masina peste X sau daca Y isi gaseste sufletul pereche maine cand asta nu ma afecteaza cu nimic? De-aia mi se pare mai sigur sa retraiesc momentele dinainte si sa ma bucur cat de cat de prezent, si in acelasi timp sa-mi imaginez ca nu exista un viitor. Da, sa-mi inchipui ca peste ani n-o sa mai fie nimic, pur si simplu sa am doar clipa de fata. Nu vreau sa anticipez nimic pentru ca stiu ca voi anticipa prost si in final voi fi dezamagita, ca intotdeauna. Toate amintirile, chiar si cele mai neplacute, mi se par mai usor de infruntat decat necunoscutul ce ma asteapta.Oare exista cineva pe lumea asta care-mi stie viitorul? Daca da, sper sa dau de el/ea curand.